Mănăstirea Ciolanu este singura dintre așezările monahale aflate în județului Buzău atestată documentar înca din secolul al XVI-lea. Are două biserici, situate la o distanță de 100 de metri între ele. Aici există și un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tătărescu prin anul 1886, obiecte de cult și veșminte religioase.
După tradiție, mănăstirea ar fi fost ctitorită de Doamna Neaga la anul 1590, deși alte izvoare indică drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu și Dragomir Sorescu din Vernești.Clădirea bisericii din vale datează din 1828, fiind cladită de episcopul Chesarie al Buzăului.

Biserica din deal este mai veche și mult mai interesantă. Intrarea sobră, impozantă, căsuțele care formează incinta mănăstirii, biserica mare și cimitirul în miniatură și liniștea formează un tot unitar. Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost descoperite în această poiană. Se pare că aici și-au găsit refugiul câțiva călugări scăpați din Bizanțul care fusese ocupat de turci, în secolul al XV-lea.

—————————–
Locatie: Tisău
GPS: N: 45.2356,  E: 26.5472
Acces: din Haleș,  pe DN 10 Buzău-Brașov, DJ 10OH-DJ 203G, 7 km N până la Mănăstirea Ciolanu
Cazare: Valea Buzaului Magura – Nehoiu , Zona Berca
Alte obiective turistice din apropiere: Tabara de sculptura de la Magura, Manastirea Barbu, Vulcanii Noroiosi