Legend of Mount Penteleu

Mulți au călătorit pe meleagurile Penteleului. Păcurari aspriți de arșiți și de furtuni i-au croit cărările. Lotri certați cu rânduielile lumii i-au șoptit legendele și i-au vrăjit stâncile cu povești de vitejie. Dar au fost și cei ce au călcat regatul montan de cetină și cer nesfârșit în căutare de inspirație, cuprinși de contemplare și adâncă liniște sufletească. În urma acestor călători au rămas rânduri de cerneală cu imagini pe care cei iscusiți încă le pot regăsi pe drumuri de munte:
„…Soarele e de trei suliți pe cer, spune moș Gheorghe, la noi sunt zece ore, și când am plecat, nu se zărea vârf de suliță. Departe a rămas în urma noastră valea Meledicului, cu băile ei, cu mândru-i castel și strălucitoarele-i lacuri, vechea mânăstire și posomorâtele ruine ale Cetății lui Vintilă-Vodă de pe malul Slănicului. Numai legendele, minunatele legende ale Meledicului, merg cu noi pe plaiuri. Le poartă moș Gheorghe în tolbă. Și cum le spune!…
— De unde le știi așa, moș Gheorghe, că d-ta nu ești de pe-aici?…
— Ei, apoi au mai venit ele pe la noi… Vorbește rar și așezat. Din când în când își dă puțin capul pe spate, surâde pe sub mustață, ș-atunci toată fața i se luminează.
Un trup mijlociu, vânos, sprinten la mișcări; piciorul strâns bine în opincă, ițari de dimie, o curelușă peste cămașa de cânepă, scurtă-n poale, strâmtă în mânici, — un chip uscățiv, fără vârstă, ars de soare, ochii vii, mustața roșcovană, tunsă puțin pe buze, chica retezată și o căciulă cât toate zilele, pe care o dă moș Gheorghe — la anumite vorbe — când pe ochi, când pe ceafă, când pe-o ureche. E pândar în Jitia și-i zice lumea moș de când era mic, pentru că vorbea „în tâlcuri” și tot cu oamenii mari îi plăcea să stea. Are un frate în București, învățat, însurat, procopsit acolo: de zece ani n-a mai venit în satul lui și nu mai vrea să știe de cei care și-au luat mămăliga de la gură ca să-l dea la carte.”
„…Frumos și-a dat căciula pe ceafă și s-a uitat în sus, iar mie mi s-a părut că văd în el — în scăpărarea acelei clipe — toată mândria neamului românesc.
Tăiem în lung înaltul dezvăliș de pe „Podul Calului”. În jurul nostru, ieșind din văi, codrii de brazi s-agață de stânci. Pe deasupra lor ochii scapără departe, în largul zărilor. Spre miazănoapte s-alungă șirul nesfârșit de măguri, ca valurile unei mări. Falnic și luminos se ridică-n fund blândul rege al atâtor înălțimi, vestitul Penteleu, cu cele mai grase pășuni, cu cele mai încântătoare și mai bogate plaiuri din tot cuprinsul Carpaților noștri. Din podișuri moi, trăgănate, pare că-l vezi cum crește, cum se desface-n sus, puternic și singur, lămurindu-și fruntea boltită pe albastrul cerului, împingându-și spinarea rotundă, gigantică, spre munții Ardealului. Din trunchiul lui pornesc, rășchirate, ca degetele unei mâini, cele cinci ramuri mari, descoperite: Cernatul, Miclăușul, Piciorul Caprii, Vâforâtul și Zănoaga. Pete de umbră se poartă pe codri și pe luminișuri. Întunecat, în manta-i de brazi, se-nalță-n fața noastră muntele Cireșu…”
Alexandru Vlahuță – România Pitorească.
Locurile s-au schimbat de atunci, dar te îndemnăm să să cauți drumurile de demult și sperăm să te regăsești în locurile pe unde, altătdată, un călător fugea de noapte, impresionat de frumusețea munților buzoieni.

Sursa:www.tinutulbuzaului.ro

Născut prin părţile Cislăului, Gheorghelaş (fiul moşneanului Negoiţă), cunoscut şi sub diminutivele de Gheorghiţă şi Gheorghieş, se înrolează în oastea de panduri a lui Tudor Vladimirescu în 1821, cu care participă la luptele date contra arnăuţilor la Pătârlagele, Mânăstirea Cârnu, Nișcov şi Mânăstirea Găvanu.După moartea lui Tudor Vladimirescu, între 1821-1827 (când a fost ucis) , Gheorghelaș ia drumul haiduciei alături de alți doisprezece tovarăși de arme, ce stăteau mai mult ascunși pe valea „Șapte Izvoare” din Penteleu.O altă ascunzătoare era pe valea pârâului Cașoca la cascada Pruncea în munții Podu Calului.Inamicul său, armașul Ștefan Macovei, omul banului Dumitrache Ghica, cel ce uzurpase munții Penteleului, Brăiești, Mușa și Furu de la obștile moșnenești, va fi răpus de haiduc pe pășunea de la „Fântâna Bradului”.O poteră formată din oamenii lui Macovei îl prinde pe Gheorghelaș, fiind trădat de către un cumătru de-al său, Ștefan din Cătina, și îl omoară în locul numit „Chichilăi”, lângă o potecă ce urcă pe piscul Penteleului.Istoricul literar Gheorghe Dem Theodorescu în volumul său „Poezii populare române” precizează că „haiducul Gheorghiță este cel mai autentic dintre toți, deoarece este singurul care are un mormânt atestat istoricește”.Cel mai probabil ar fi vorba de locul numit „Fagul Alb” din Penteleu.

Sursa:www.mecanturist.ro

Deschizătura de lângă cascada Casoca era ascunzătoarea haiducului Negoiţă Gheorghelaş. Acesta era cunoscut din ţinuturile Chiojdului până la Cislău ca fiind unul dintre cei mai aprigi panduri ai lui Tudor Vladimirescu. Comparat cu Robin Hood, acesta necăjea boierii din regiune şi toate averile pe care le lua de la ei le aducea, conform legendei, în peştera de la cascada Casoca, unde le împărţea cu tovarăşii de luptă. Bătrânii satului spun că Gheorghelaş era atât de puternic, încât, dacă acesta s-ar fi luptat cu Hercule şapte zile şi şapte nopţi, niciunul din ei n-ar reuşi să-l doboare pe celălalt. Haiducul Gheoreghelaş era cunoscut printre oameni ca fiind bun la suflet cu cei săraci şi foarte chipeş.
Potrivit legendei, Gheorghelaş a fost înşelat de boierul Macovei, după ce lucrase şapte ani pentru el. Nu primise nicio răsplată în schimb şi pe lângă aceasta, vicleanul boier îi furase şi toată averea, lăsându-l pe Gheorghelaş doar cu o dorinţă arzătoare de răzbunare. Se spune că, odată, oprindu-se la o stână păzită de Moş Radu Barbă-Sură, Gheroghelaş începe să îi povestească acestuia prin ce a trecut, când deodată îl zăreşte chiar pe boierul Macovei. Acesta nu rezistă prea mult în faţa voinicului haiduc şi este ucis. Cu toate acestea însă, soarta cea crudă face ca Gheorghelaş să nu mai apuce să se întoarcă acasă, pentru că tatăl iubitei lui împreună cu tovarăşii de luptă erau pe urmele haiducului. Duşmani de moarte, aceştia au luptat până la ultimele puteri, iar în cele din urmă Gheorghelaş a fost răpus. Legenda mai spune că trupul haiducului a zăcut acolo timp de trei zile pentru că poteraşii erau prea speriaţi ca să se apropie de el. În a patra zi, capul lui Gheorghelaş a fost tăiat de un moşnean pe nume Ilie Beşeg, care l-a dus la Bucureşti, ca drept dovadă că haiducul ce înspăimântase trei judeţe fusese, în sfârşit, învins. În cele din urmă trupul lui Gheorghelaş a fost îngropat de ciobanii din zonă lângă poteca ce urcă pe masivul Penteleu. În această regiune se află şi o poiană plină de flori sălbatice care este numită La Crucea Fetei. Conform legendei, aici a fost ucisă iubita soţie a lui Gheoghelaş care a încercat să-i abată din drum pe soldaţii care-i urmăreau soţul.
În zilele noastre, oamenii din Gura Teghii îl sărbătoresc pe haiducul Gheorghelaş în fiecare an, pe 1 iunie.

Sursa:www.ziarulevenimentul.ro

  • Did you learn something new?
  • YesNo